luni, 12 decembrie 2011

Politica în România, văzută de un neamţ

Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franta guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în  acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?
Această declaraţie îi aparţine directorului Erste Group, Andreas Treichl, şi a fost făcută azi, 12 decembrie 2011. Este o declaraţie foarte importantă, zic eu, care sintetizează excelent ce s-a întâmplat în ultimii ani de politică în România, sub conducerea PDL şi a lui Traian Băsescu.
Prin urmare, pentru cine nu a înţeles:
1. Măsurile luate de guvernul României condus de Emil Boc şi girat de Traian Băsescu nu au fost măsuri politice imaginabile pentru o ţară civilizată. Într-o ţară civilizată un guvern nici nu  s-ar fi gândit să facă aşa ceva. Ar fi căutat alte soluţii. Ce a făcut guvernul Boc nu se poate numi POLITICĂ ÎNTR-UN SISTEM DEMOCRATIC.
2. Poporul român este un popor de blegi, obişnuiţi să fie călcaţi în picioare fără să crâcnească. Şi asta, la 20 de ani de la o revoluţie, cică, anticomunistă. Silviu Brucan s-a înşelat: nu sunt suficienţi 20 de ani pentru a ieşi din comunism! Şi cred că nici pentru democraţie nu suntem buni. Deocamdată. Asta ne diferenţiază de cei din Vest!
3. Până una-alta, măsurile luate, aşa nedemocratice şi antipopulare, ţin statul pe linia de plutire. Atenţie: am spus STATUL! Nu populaţia, în marea ei majoritate. Populaţia e de mult la apă. Dar, pare-se, îşi merită soarta!

joi, 1 septembrie 2011

Kelemen Hunor la Festivalul "George Enescu"

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, s-a ţinut tare pe parcursul discursului ţinut la deschiderea Festivalului "George Enescu" 2011. N-a comis nicio greşeală de gramatică sau de pronunţie. Asta cât timp a citit cuminte şi conştiincios de pe hârtiile din mână.  Însă la fel ca gimnastul care, după ce trece cu brio de cele mai grele elemente ale exerciţiului, de bucurie îşi pierde concentrarea tocmai la ieşirea de pe aparat şi ratează aterizarea, dl Hunor s-a hotărât, prezumţios de imprudent, să vorbească liber, fără să se mai uite în foi şi a urat celor câteva mii de spectatori din Sala Palatului, tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor din România două vorbe pentru care cu siguranţă va deveni celebru:
Audienţă plăcută!

sâmbătă, 30 iulie 2011

Beatles, Offspring, Taxi

Îmi place Dan Teodorescu. Este un muzician bun şi inteligent.
La "Dramă în vamă" însă cred că a fost trădat de cultura lui muzicală. Finalul refrenului (partea cea mai tare a piesei) seamănă izbitor cu "Obladi-oblada" a lui The Beatles şi cu Why Don´t You Get a Job a lui Offspring.
Comparaţi singuri.








duminică, 10 iulie 2011

Două citate

Woody Allen: Nu aruncaţi gunoiul. Din el se fac emisiuni TV.
Fred Allen: (Televiziunea este) un sistem în care nişte oameni care n-au nimic de făcut se uită la alţi oameni care nu ştiu să facă nimic.

luni, 4 iulie 2011

Tot despre bac 2011

Într-adevăr, totul pleacă de la profesori, care sunt slab pregătiţi. Şi da, sunt slab pregătiţi nu de ieri, de azi, ci de vreo 40-50 de ani. Aproape tot corpul profesoral produs sub comunism, a fost şi este (evident, cu excepţiile de rigoare) de slabă calitate. Doar că în comunism lucrurile se treceau sub tăcere: se copia şi atunci la Bac (eu am copiat în 1981), se forţau şi atunci meditaţii, doar că mai cu frică, la nivel mai mic. Învăţământul românesc a luat-o pe panta descendentă sub comunism, odată cu dispariţia profesorilor produşi în regimul “burghezo-moşieresc” şi înlocuirea lor cu cei din categoria “omului nou”.

Bravo, dle Funeriu...,

...deşi cam triumfalist!
Bravo, pentru că a reuşit să scoată la iveală o minciună mare cât 20..., nu 20, poate chiar 30 sau 40 de ani (minciună care a crescut de la an la an în toată această perioadă). Mă refer la rezultatele bacalaureatului 2011...
Cam mult triumfalism însă în anunţarea succesului! Nu e niciun succes. Nici măcar în dezvăluirea adevărului. S-a furat şi anul acesta, să nu ne facem iluzii. În mod normal, procentul de promovare la bac ar trebui să fie pe la 20 - 25 %...
În al doilea rând, dl Funeriu nu e doar pândarul bostănăriei, el e şi răspunzător de cantitatea şi calitatea recoltei de pepeni...

sâmbătă, 25 iunie 2011

Am ratat sărbătorirea trecerii Prutului!

Tot scandalul cu declaraţia  preşedintelui Băsescu împotriva regelui a plecat de la o întrebare a dlui Ion Cristoiu privind ziua de 22 iunie 1941, când mareşalul Antonescu a ordonat trecerea Prutului. Dl Cristoiu, altfel istoric diletant, crede că ar fi trebuit să marcăm festiv această zi ca ziua când a început Războiul de reîntregire a Patriei ciuntite de ruși.
Îmi pare rău că am pierdut ocazia de a sărbători această zi importantă pentru istoria patriei (ce importanţă are că războiul respectiv îl duceam în calitate de aliaţi ai lui Hitler!!). Îi sugerez dlui Cristoiu, urmând logica dumisale, să ne atragă din timp atenţia să nu ratăm de la sărbătorire şi ziua de 12 decembrie, când se împlinesc, anul acesta,  70 de ani de când România a declarat război SUA!

miercuri, 22 iunie 2011

Băsescu îi face curte lui Antonescu... Părerea mea!

...Pe de altă parte...hâc!... părerea mea...hâc!...e clar că preşedintele Băsescu, cum s-a spus...hâc...îi face curte lui Antonescu... A spus aseară pe post... hâc!... că nu Antonescu e de vină cu pogroamele cu evreii şi ţiganii... hâc... că ăsta nu era decât un biet prim-ministru... hâc..., ălălalt e vinovatu´... regele... cum îl cheamă...hâc! Nu?!... Cum, care Antonescu?!...hâc!... Crin Antonescu!... Părerea mea!...

"Intelectualii" lui Băsescu şi Regele Mihai

Traian Băsescu a declarat în această seară la B1Tv:
"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta  era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele? "
"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere."
În studio se aflau ca moderatori Robert Turcescu şi Ion Cristoiu. N-am văzut emisiunea, nu ştiu ce reacţie au avut cei doi.
Nu mă interesează ce spune Băsescu şi nu comentez. Mă interesează ce spun "intelectualii lui Băsescu" despre ce spune Băsescu. Prin urmare, doar întreb:
Dle Sever Voinescu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Horia-Roman Patapievici, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Cristian Preda, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Vladimir Tismăneanu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Traian Ungureanu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Theodor Baconschi, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Teodor Paleologu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Mircea Cărtărescu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Gabriel Liiceanu, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?
Dle Mircea Mihăieş, credeţi că Regele Mihai a fost slugă la ruşi şi că abdicarea sa a fost un act de trădare a interesului naţional al României? Dacă nu, credeţi că Traian Băsescu e sănătos mintal?